Suche

Comunicat de presă #Teme HR şi CSR
Distribuie comunicatul de presă

Şcoala Duală Bosch: sursă pentru tehnicieni specializaţi. Bosch deschide la Cluj noul an scolar în sistemul de învăţământ dual

Demararea construcţiei Centrului Multifuncţional pentru dezvoltare profesională continuă

  • Compania construieşte la Cluj un Centru Multifuncţional
  • 80 de elevi înscrişi în programul de învăţământ dual oferit de Bosch în 2016
  • Şcoala Duală Bosch: oportunitate de dezvoltare profesională
  • Bosch şi educaţia: 2.500 de zile de instruire în țară, 250 de studenti în programe specifice
  • Oportunităţi de carieră în Grupul Bosch din Romania
Miruna Andriesei

Miruna Andriesei >

X

Jucu, judeţul Cluj– Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, sărbătoreşte deschiderea noului an şcolar 2016-2017 în sistemul de învăţământ dual. Cu această ocazie, membri ai managementului companiei au pus prima piatră de temelie a noului Centru Multifuncţional Bosch, care va fi inaugurat în cursul anului viitor. La evenimentul din 12 octombrie 2016 au fost prezenţi elevii participanţi în programul de învăţământ dual şi părinţii acestora, precum şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai şcolilor partenere.

Pentru a veni în întâmpinarea nevoii de dezvoltare profesională a angajaţilor săi, unitatea de producţie Bosch din Cluj construieşte un Centru Multifuncţional, care va fi dedicat în special pregătirii elevilor în sistemul educaţional dual. În plus, centrul va conţine săli de instruire pentru formarea studenţilor talentaţi şi pentru dezvoltarea continuă a angajaţilor şi laboratoare noi pentru departamentul de cercetare şi dezvoltare.

„Grupul Bosch în România este un partener de încredere al şcolilor locale în cadrul proiectului de sistem educaţional dual, începând cu anul 2013”, a declarat Mihai Boldijar, director general Robert Bosch SRL şi reprezentantul grupului în România. „În anul 2016, peste 80 de elevi din licee şi şcoli profesionale se pregătesc pentru carierele lor ca tehnicieni în electromecanică şi electronică în unităţile de producţie Bosch din Blaj şi Cluj”, a adăugat Boldijar. În cadrul fabricii Bosch din Jucu, proiectul educaţional şi-a deschis porţile în 2014 cu un număr de şase elevi, iar în următorul an şcolar s-a extins cu încă 24 de elevi. Pentru anul şcolar 2016-2017, aproximativ 60 de elevi s-au înscris în programul Şcoala Duală Bosch, la profilele electromecanică, în colaborare cu Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu şi electronică automatizări, oferit de Liceul Teologic Reformat.

Bosch asigură elevilor o pregătire practică solidă

Sistemul educaţional dual permite elevilor punerea în aplicare a cunoştinţelor teoretice acumulate în cadrul şcolii, activitatea lor din fabrică fiind bazată pe planul de învăţământ al şcolii din care provin. Programul reprezintă o sursă fiabilă de tehnicieni bine pregătiţi, adaptaţi cerinţelor unei unităţi de producţie moderne şi echipamentelor cu tehnologie de ultimă oră. „Considerăm că experienţa Şcolii Duale în cadrul Bosch este un succes, datorită elevilor interesaţi şi silitori, profesorilor atenţi şi implicaţi, precum şi deschiderii angajaţilor noştri”, a declarat Konrad Kaschek, managerul fabricii Bosch din Cluj. Programul Şcoala Duală Bosch asigură elevilor înscrişi o pregătire practică în cadrul unităţii de producţie din domeniul soluţiilor de mobilitate, sub îndrumarea tutorilor, în atelierul mecanic de mentenanţă, în laboratoarele de asigurare a calităţii produselor şi pe liniile tehnologice automatizate. Elevii participanţi în proiect au ocazia să acumuleze informaţii şi experienţă practică despre producţia de serie în domeniul electronicii aplicate în industria automotive. În prezent, proiectul este coordonat de un specialist în inginerie industrială, sprijinit de trei instructori şi un mentor din Germania, pentru a facilita transferul de competenţe în domeniu.

Şcoala Duală Bosch: oportunitate de dezvoltare profesională

Elevii înscrişi în program consideră că acesta reprezintă o oportunitate de dezvoltare profesională, care le completează formarea teoretică obţinută în şcoală. Szilard, elev în clasa a zecea la Liceul Teologic Reformat, apreciază aplicabilitatea practică a Şcolii Duale Bosch. „Am ales acest program deoarece îmi place mult electromecanica. Este un proiect foarte fain şi mă ajută pe termen lung în viaţă. Lucrăm şi învăţăm multe lucruri noi şi le punem în practică, ceea ce ne oferă multe oportunităţi.” Botond, elev în aceeaşi clasă, spune: „Ceea ce învăţăm aici la Bosch ne va folosi în viitor, iar după ce vom termina şcoala, vom avea o experienţă minimă pentru a ne găsi un loc de muncă bun.” Pe lângă cunoştinţele teoretice şi practice, Bosch susţine programul prin oferirea unor beneficii, care ajută elevii să se integreze rapid în unitatea de producţie din Cluj. Printre acestea se numără masa asigurată la cantina modernă din incinta fabricii, echipamentul de lucru şi sculele necesare, transport gratuit şi o bursă lunară. În plus, elevii din program vor avea prioritate la angajare în cadrul companiei după absolvire. Înscrierea se face la sediul şcolilor, iar selecţia pentru programul Şcoala Duală în cadrul Bosch Cluj se face pe baza unui test scris, urmat de un scurt interviu.

Bosch şi implicarea în educaţie

Bosch acordă o atenţie deosebită condiţiilor bune de muncă. Angajaţii beneficiază de un mediu de muncă modern, acces la tehnologie de ultimă oră şi programe de instruire de calitate înaltă. În anul 2015, Bosch a oferit angajaţilor săi peste 2.500 de zile de instruire în ţară. Aproximativ 550 de angajaţi au avut ocazia să-şi extindă competenţele în locaţii Bosch din întreaga lume. În plus, 250 de studenţi şi-au început carierele în programe specifice dezvoltate în locaţiile Bosch din România. Pe lângă oportunităţile oferite studenţilor şi masteranzilor, Grupul Bosch în România desfăşoară şi programe de doctorat, pentru cei care au ales să-şi dedice cariera cercetării. Fabrica Bosch din Jucu a demarat o acţiune de dotare cu echipamentele necesare a atelierelor şi laboratoarelor liceelor partenere în proiectul învăţământului dual, pentru ca elevii să poată beneficia de acestea şi în timpul pregătirii teoretice. Deşi vor învaţa într-o clădire provizorie până la finalizarea Centrului Multifuncţional, elevii beneficiază încă de la începutul programului de echipamente performante, necesare desfăşurării activităţilor practice.

Oportunităţi de carieră în Grupul Bosch din România

Prin campania de recrutare intitulată „Let’s be remarkable” Bosch invită potenţialii candidaţi să înceapă o carieră remarcabilă într-un mediu de muncă competitiv şi internaţional. Compania recrutează în prezent persoane cu grad diferit de expertiză, în domeniul comercial, tehnic şi producţie. Printre poziţiile căutate de unităţile de producţie Bosch se numără ingineri mecanici, ingineri de testare şi de calitate, ingineri de automatizări şi mecatronică, planificatori de producţie, cu specializare în electronică, electrotehnică, automatizări şi calculatoare, gestionari, logisticieni, economişti, dar şi operatori pentru producţie, fără calificare, dar cu dorinţa de a învăţa. Pentru centrul de cercetare şi dezvoltare, Bosch caută ingineri şi programatori pentru domeniile asistenţă la condus, automotive, industrie conectată, analiză şi testare. Noua divizie de Shared Services (BPO) din Timişoara, angajează agenţi de call center, suport în achiziţii, economişti, manageri de proiecte IT şi suport IT, analişti SAP, suport tehnic.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 25 de ani şi numără peste 8.000 de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2019, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 436 milioane de euro pe piaţa din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,4 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Mai multe informaţii pe www.bosch.ro.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 400.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2019). Compania a generat vânzări de 77,7 miliarde de euro în 2019. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Lider în IoT, Bosch oferă soluţii inovatoare pentru case inteligente, Industrie 4.0 și mobilitate conectată. Bosch urmărește o viziunea unei mobilitățisustenabile și sigure. Compania îşi foloseşte expertiza în tehnologia de senzori, software şi servicii, precum şi propriul cloud IoT, pentru a oferi clienţilor soluţii conectate integrate dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată, prin intermediul produselor și soluțiilor care ori conțin inteligență artificială (IA), ori au fost dezvoltate sau fabricate cu ajutorul ei. Bosch sporeşte calitatea vieţii la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare şi care stârnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viaţă.” Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, reţeaua globală de producţie şi vânzări Bosch acoperă aproape toate ţările din lume. Baza pentru viitoarea creştere a companiei este puterea sa inovatoare. Compania Bosch are aproape 72.600 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare, în cele aproximativ 126 locaţii din lume, precum și aproximativ 30.000 de ingineri software.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com, www.iot.bosch.com,

www.bosch-press.com, www.twitter.com/BoschPresse.

Descarcă comunicatul de presă

Caută cuvânt cheie