Suche

Comunicat de presă #Cultură organizaţională
Distribuie comunicatul de presă

Bosch este unul dintre cei mai doriți angajatori din România

  • Bosch ocupă locul șase în topul celor mai doriți angajatori din România, conform studiului realizat de Catalyst Solutions
  • Compania este prima opțiune pentru inginerii din Cluj și a doua opțiune pentru candidații cu profil tehnic, respectiv candidați vorbitori de limbi străine
  • Bosch se adresează nevoilor candidaților cu o ofertă adaptată
  • Atenție deosebită acordată angajaților

București, Cluj, Blaj, Timişoara – Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, este unul dintre cei mai doriți angajatori din România, conform unui studiu realizat de o companie specializată în soluții de recrutare și brand de angajator. Bosch ocupă locul șase la nivel național în topul celor mai doriți angajatori, realizat de Catalyst Solutions în 2019, în creștere cu 19 poziții față de anul 2015 și cu patru poziții față de anul trecut. Conform studiului, compania este prima opțiune pentru inginerii din Cluj și a doua opțiune pentru candidații cu profil tehnic din Transilvania. De asemenea, Bosch ocupă locul al doilea în preferințele candidaților vorbitori de limbi străine din zona de vest a țării. Studiul, aflat la a paisprezecea ediție, s-a derulat pe un eșantion de peste 18.000 de respondenți cu profil de business, socio-uman, tehnic și farma și a avut ca obiectiv oferirea unei perspective asupra comportamentului și așteptărilor candidaților în raport cu principalii angajatori ce activează pe plan local.

„Bosch s-a concentrat în ultimii ani pe acţiuni care au dus la consolidarea brandului de angajator și rezultatele sunt vizibile, astăzi aflându-ne pe locul șase în preferințele angajaților români”, a declarat Mihai Boldijar director general al Robert Bosch SRL și reprezentantul Grupului Bosch în România. „La 25 de ani de la deschiderea primei filiale în România, compania continuă să își consolideze poziția solidă în țară, fie că vorbim de extinderea operațiunilor, de inițiative care susțin comunitățile locale și educația sau de poziționarea în topul preferințelor candidaților”, a adăugat Boldijar. Compania este recunoscută ca unul din cei mai apreciați angajatori și la nivel gobal, având aproximativ 410.000 de angajaţi în întreaga lume și o cifră de afaceri de 78,5 miliarde de euro în 2018. „Brandul de angajator reprezintă o prioritate pentru noi, iar rezultatele din 2019 reflectă eforturile din ultimii ani și abordarea pe termen lung care stă la baza strategiei noastre”, a spus Cristina Corello, director de resurse umane în Bosch România. „Contextul de piață foarte competitiv ne provoacă să fim din ce în ce mai buni și să avem o abordare unitară și localizată în strategia brandului de angajator, fiind preocupați să oferim o experiență valoroasă atât candidaților, cât și angajaților noștri, în funcție de nevoile acestora”, a adăugat Corello.

Bosch se adresează nevoilor candidaților cu o ofertă adaptată

Studiul realizat de Catalyst Solutions identifică o serie de criterii care stau la baza alegerii unui angajator, cum ar fi recunoașterea performanței, mediul de lucru plăcut, încurajarea dezvoltării profesionale și accesul la expertiză, salariul atractiv, un mediu de lucru sigur, beneficii și bonusuri acordate. Participanții la studiu apreciază faptul că Bosch este un jucător de top în domeniul său, ce oferă un loc de muncă sigur, dar și noi provocări profesionale, se bucură de prestigiu în piață și oferă produse și servicii inovatoare. De asemenea, potențialii candidați asociază compania cu deschiderea de oportunități internaționale, acces la tehnologie de ultimă generație și la îndrumarea experților, cu un pachet de salariu și beneficii atractive și o atmosferă prietenoasă de muncă.

„Dimensiunea organizației, alături de distribuția geografică și diversitatea de roluri pe care un potențial candidat o poate găsi într-o astfel de organizație sunt câteva din lucrurile care au contribuit la creșterea Bosch în topul celor mai doriți angajatori”, a declarat Dragoș Gheban, manager general la Catalyst Solutions. „Pe de altă parte, Bosch România s-a remarcat în ultimii ani printr-o strategie de employer branding din ce în ce mai consolidată și adaptată nevoilor candidaților”, a continuat Gheban.

Atenție deosebită acordată angajaților

Strategia Bosch de creștere a imaginii de bun angajator se concentrează și pe mediul intern, cei peste 8000 de angajați din România fiind principalii ambasadori ai brandului Bosch. „Angajaţii noştri pot spune cel mai bine cum este Bosch ca angajator, ei sunt aceia care transmit în exterior o imagine pozitivă despre compania noastră, acţionând ca adevăraţi ambasadori, iar pentru acest lucru le mulţumim”, a continuat Corello. În acest sens, compania a realizat în anul 2019 un studiu intern pentru a identifica elementele cele mai apreciate de către angajați în experiența lor cu Bosch. Astfel, un factor motivant pentru angajați este faptul că pot contribui semnificativ la succesul unei companii ce modelează lumea de mâine prin soluțiile sale, dar și faptul că se simt apreciați și acceptați așa cum sunt de către organizație. Implicarea Bosch în acțiuni de responsabilitate socială este, de asemenea, un element important. Securitatea și stabilitatea organizației, curățenia la locul de muncă sau atmosfera de lucru se numără şi ele printre aspectele importante menţionate.

Bosch acordă o atenţie deosebită satisfacției angajaților şi oferă acestora un mediu de lucru modern, inspirațional și un pachet de beneficii flexibile, adaptate la nevoile individuale. Astfel, angajaţii pot alege, printre altele, servicii medicale, asigurări de pensie, servicii de turism sau bonuri de masă. În plus, compania oferă acces la activități sportive, posibilitate de a lucra de acasă, iar în unele locații, transport zilnic gratuit. Mai mult, compania promovează o cultură organizațională deschisă, cu accent pe diversitate și responsabilitate.

Bosch investeşte în educaţie şi în dezvoltarea angajaților

Ca parte a angajamentului său faţă de România, Bosch dezvoltă permanent programe care susțin relația dintre educație și mediul de afaceri: de la programe de masterat sau cursuri la universități importante din țară, la școala duală și chiar la înființarea propriului Centru de Training, la Cluj, în 2017. De exemplu, Bosch lansează anul acesta la Cluj un nou program dedicat viitorilor ingineri. Compania oferă zece locuri pentru studenţii pasionaţi de inginerie, care au terminat sau urmează să termine anul acesta studiile universitare şi doresc să opteze pentru un program intensiv de învăţare de 18-24 de luni pentru a deveni experți într-una din ariile tehnice ale fabricii. În acelaşi timp, Bosch susţine tinerii absolvenţi prin programe precum Junior Managers (JMP), dedicat tinerilor viitori manageri. Mai mult, peste 700 de studenți au participat anul trecut la programe specifice în sediile Bosch din România. În plus, compania investește și în dezvoltarea profesională a angajaților săi, în conformitate cu filozofia „lifelong learning”.

Informaţii despre poziţiile vacante pot fi accesate pe site-ul companiei: www.bosch-career.ro.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 25 de ani şi numără peste 8.000 de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2019, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 436 milioane de euro pe piaţa din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,4 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Mai multe informaţii pe www.bosch.ro.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 400.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2019). Compania a generat vânzări de 77,7 miliarde de euro în 2019. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Lider în IoT, Bosch oferă soluţii inovatoare pentru case inteligente, Industrie 4.0 și mobilitate conectată. Bosch urmărește o viziunea unei mobilitățisustenabile și sigure. Compania îşi foloseşte expertiza în tehnologia de senzori, software şi servicii, precum şi propriul cloud IoT, pentru a oferi clienţilor soluţii conectate integrate dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată, prin intermediul produselor și soluțiilor care ori conțin inteligență artificială (IA), ori au fost dezvoltate sau fabricate cu ajutorul ei. Bosch sporeşte calitatea vieţii la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare şi care stârnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viaţă.” Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, reţeaua globală de producţie şi vânzări Bosch acoperă aproape toate ţările din lume. Baza pentru viitoarea creştere a companiei este puterea sa inovatoare. Compania Bosch are aproape 72.600 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare, în cele aproximativ 126 locaţii din lume, precum și aproximativ 30.000 de ingineri software.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com, www.iot.bosch.com,

www.bosch-press.com, www.twitter.com/BoschPresse.

Descarcă comunicatul de presă

Caută cuvânt cheie