Suche

Comunicat de presă #Teme HR şi CSR
Distribuie comunicatul de presă

De la trainee la membri ai consiliului de administrație. Bosch investeşte în 280 de tineri talentați cu potențial de lideri

  • Oportunităţi pentru viitori manageri din peste 30 de ţări
  • Programul Junior Managers în premieră, în Africa – extindere în Asia de SudEst
  • Christoph Kübel, director de relaţii industriale din cadrul Bosch: „Liderii noştri din domeniul afacerilor trebuie să fie atât navigatori cât şi faruri pentru ceilalți”
Miruna Andriesei

Miruna Andriesei >

X

Stuttgart, Germania – Bosch investeşte în viitori manageri: în acest an, furnizorul de tehnologie şi servicii intenţionează să asigure ocuparea a 280 de poziții în cadrul programului Junior Managers. Compania caută absolvenţi la nivel mondialcu rezultate universitare foarte bune. Bosch doreşte ca aceştia să se alăture programului Junior Managers (JMP) care îi va pregăti pentru poziţiile de manageri de top. „Liderii de mâine din domeniul afacerilor trebuie să fie atât navigatori cât şi faruri”, declară Christoph Kübel, membru al consiliului de administrație şi director al relaţiilor industriale în cadrul Robert Bosch GmbH. „Iată de ce îi pregătim pe cursanţii noştri să conducă angajaţii într-o lume profesională conectată, pentru a le oferi orientare şi pentru a colabora cu aceştia în vederea atingerii excelenţei. "Majoritatea posturilor pentru trainee în cadrul Bosch sunt în Germania (65) şi China (41). Cu aproximativ 34 de posturi, compania îşi extinde programul în regiunea de sud-est a Asiei. În premieră, patru candidați vor fi, de asemenea, recrutaţi din Africa. Kübel adaugă: „Căutăm persoane cu competenţe complete, cu abilităţi în domeniul IT şi software precum şi absolvenţi din domeniul ingineriei şi afacerilor. "JMP este considerată o rampă de lansare pentru cariera profesională. Patru membri ai consiliului de administrație actual al Bosch sunt foşti trainee în program. Compania intenţionează să anunţe curând care este numărul total de absolvenţi pe care intenţionează să-i recruteze în programul Junior Managers (JMP).

Responsabilităţi de leadership în doar câţiva ani

De 30 de ani, Junior Managers Program (JMP) a oferit un context practic de pregătire a tinerilor competenți pentru a putea prelua sarcini de conducere. Programul este organizat în module de program individuale care sunt dezvoltate în comun de către participant și un mentor din cadrul echipei de conducere. Conform explicațiilor domnului Kübel: „Printr-o abordare ascendentă, aceștia cunosc cultura unei companii care se axează pe valori și dezvoltare durabilă, mai degrabă decât pe maximizarea profitului pe termen scurt. ”În timpul programului, participanții trec prin diferite fabrici, divizii și departamente ale companiei. În mod responsabil, aceștia participă la sarcini asociate activității și proiectelor zilnice și au acces la propriul buget de instruire. Conform domnului Kübel, obiectivul este acela ca managerii juniori aflați la început de drum să-și asume responsabilitatea de lider pentru un departament la opt ani după ce s-au alăturat programului. Prin urmare, participanții au un contract de muncă permanent încă de la bun început. Mulțumită popularității programului, aceștia trebuie să-și dovedească abilitățile într-un proces de selecție intens: numai în Germania, există aproximativ 100 de candidați pentru fiecare post de cursant, în fiecare an. JMP este oferit cu diferite puncte de interes, de la cercetare și dezvoltare sau tehnologia informației la contabilitate de gestiune, logistică, vânzări în domeniul tehnic și achiziții. JMP durează între 18 și 24 de luni și include un modul în afara țării de origine a participantului.

Femei în poziții de lideri: așteptăm candidaturi din partea femeilor

Până în 2020, Bosch dorește să mărească procentul de femei cu funcții de leadership la 20 de procente și se bazează pe managerii juniori pregătiți în program pentru a putea atinge acest obiectiv. Theresa Best, absolventă a unei facultăți de tehnologia informației în domeniul afacerilor, în vârstă de 26 de ani, este una dintre acestea. Și-a început de curând programul de formare și își desfășoară activitatea în sectorul Sistemelor și Serviciilor Informatice de la centrul companiei din Stuttgart-Feuerbach. „Printre primele mele responsabilități se numără monitorizarea introducerii unui software de uz profesional pentru 240.000 de stații de lucru”, Best declară și adaugă cu privire la viitor: „Următoarea oprire pe traseul meu profesional va fi Singapore.”

Stabilirea de relații de afaceri – asumarea responsabilității

Imediat după program, de obicei, cursanţii ocupă mai întâi poziții specializate pline de provocări prin care se pregătesc pentru o carieră reușită de directori executivi. Unii își asumă și mai multe responsabilități chiar mai repede, ca de exemplu Florian Bankoley, în vârstă de 35 de ani. Directorul executiv al unei sucursale Bosch pentru Soluții de Mobilitate online consideră că JMP este o șansă majoră: „Într-o foarte scurtă perioadă de timp, am putut cunoaște diferite părți ale companiei. Chiar și acum, activitatea mea încă beneficiază de pe urma acestui lucru precum și de pe urma relațiilor profesionale pe care le-am stabilit cu diferite divizii în timpul programului JMP.”

Directorul financiar executiv (CFO), dl Asenkerschbaumer: Bosch se axează pe trăsăturile de personalitate ale participanților în program

Liderii aspiranți ai departamentelor au șanse interesante privind propria carieră, declară Dr. Stefan Asenkerschbaumer, vice-preşedintele consiliului de administraţie al Robert Bosch GmbH. Acesta este, de asemenea, un fost participant al programului JMP, care în prezent face parte din consiliul de administrație. „Pentru participanții la program, o carieră profesională nu trebuie să fie un scop în sine”, declară directorul financiar executiv. Combinația dintre personalitate și competențele profesionale reprezintă cheia dezvoltării profesionale. Recomandarea domnului Asenkerschbaumer: „Persoanele interesate de o viitoare carieră de director în cadrul companiei noastre trebuie să aibă capacitatea să-i motiveze pe ceilalți, să aibă o mentalitate antreprenorială și să poată lucra în echipă. Acelea sunt calitățile ideale pentru a putea deveni director executiv în cadrul Bosch.”

Experiență internațională pentru o lume profesională conectată

Sergio Amaya se pregătește pentru o nouă misiune internațională după timpul petrecut în cadrul programului JMP. Originar din Columbia, desfășurându-și în prezent activitatea la centrul din Leonberg, acesta se pregătește să conducă un departament de 35 de persoane, axat pe dezvoltarea de sisteme de asistenţă la condus, la centrul din Plymouth, SUA, începând cu luna martie a acestui an. „M-am familiarizat deja cu colaborările internaționale cu centre din Franța și Japonia, în timpul programului JMP, lucru care mi-a fost extrem de util pentru responsabilitățile ulterioare în calitate de coordonator de proiect. La urma urmei, munca în echipă dincolo de granițele naționale este o realitate a operațiunilor din domeniul dezvoltării. ”Fostă participantă la programul JMP, Lisa Maria John ocupă în prezent funcția de director executiv în domeniul dezvoltării de software pentru sistemele de asistență la condus în cadrul centrului Bosch din Bangalore, India. Specialista în domeniul software, în vârstă de 31 de ani, consideră conceptul de susținere punctul forte al programului de formare. „Ajutorul pe care l-am primit din partea directorului de resurse umane plus relațiile personale cu mentorul și persoanele care m-au asistat în diferitele mele etape de formare au dat un impuls dezvoltării mele. Sfaturile pe care le-am primit de la directorii noștri experimentați m-au pregătit bine pentru cariera de director. Încă ținem legătura și în prezent.”

Programul Junior Managers în România

În România, Grupul Bosch a demarat programul Junior Managers în anul 2011 în unitatea sa de producție din Blaj. Începând cu 2014 programul s-a extins în unitatea de producţie pentru tehnologie auto din Jucu, judeţul Cluj. În prezent şapte trainee beneficiază de acest program şi se află în diverse stagii ale formării lor ca viitori manageri. Compania se pregăteşte de promovarea altor patru poziții noi în locațiile amintite, cu termen de ocupare în 2016. Colegii trainee sunt expuși la toate ariile specifice unui business de producție, atât în țară cât și în alte locații Bosch din lume, cum ar fi Germania, China şi Japonia, deja stabilite în programul lor. Diversitatea culturală, diversitatea proiectelor şi interacțiunea permanentă sunt premisele unui parcurs ascendent către o carieră de lider în Bosch.

Internet:

Bosch ca angajator: http://bit.ly/bosch_vacancies_worldwide

Junior Managers Program la Bosch: http://bit.ly/1PWXfKR

Diversitatea la Bosch: http://bit.ly/1SsbSrC

Orientări pentru o cultură flexibilă de lucru la Bosch: http://bit.ly/ZRVR5Z

Echilibrul work-life la Bosch: http://bit.ly/bosch_work_life_balance_en

Video:

Christoff Wachendorff - despre JMP, Germania: https://youtu.be/hpRJEcl2RPE

Frank Lehrieder - despre JMP, Germania: https://youtu.be/603GoNJSDSs

Persoană de contact pentru jurnalişti:

Miruna Palaghian

Telefon: (021) 4057529

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 25 de ani şi numără peste 8.000 de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2019, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 436 milioane de euro pe piaţa din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,4 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Mai multe informaţii pe www.bosch.ro.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 400.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2019). Compania a generat vânzări de 77,7 miliarde de euro în 2019. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Lider în IoT, Bosch oferă soluţii inovatoare pentru case inteligente, Industrie 4.0 și mobilitate conectată. Bosch urmărește o viziunea unei mobilitățisustenabile și sigure. Compania îşi foloseşte expertiza în tehnologia de senzori, software şi servicii, precum şi propriul cloud IoT, pentru a oferi clienţilor soluţii conectate integrate dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată, prin intermediul produselor și soluțiilor care ori conțin inteligență artificială (IA), ori au fost dezvoltate sau fabricate cu ajutorul ei. Bosch sporeşte calitatea vieţii la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare şi care stârnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viaţă.” Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, reţeaua globală de producţie şi vânzări Bosch acoperă aproape toate ţările din lume. Baza pentru viitoarea creştere a companiei este puterea sa inovatoare. Compania Bosch are aproape 72.600 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare, în cele aproximativ 126 locaţii din lume, precum și aproximativ 30.000 de ingineri software.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com, www.iot.bosch.com,

www.bosch-press.com, www.twitter.com/BoschPresse.

Descarcă comunicatul de presă

Caută cuvânt cheie