Suche

Comunicat de presă #Grupul Bosch
Distribuie comunicatul de presă

Bosch Future Mobility Challenge 2020, prima ediție exclusiv online

  • „Back on Track”, „The Pelicans” și „4Team” sunt echipele premiante ale Bosch Future Mobility Challenge 2020
  • 8 noiembrie 2020 este data limită de înscriere la a patra ediție a competiției internaționale studențești Bosch Future Mobility Challenge 2021
  • Finala competiției Bosch Future Mobility Challenge 2021, planificată pentru data de 16 mai 2021

Cluj-Napoca, România - Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, a organizat în octombrie, exclusiv în format digital, a treia ediție a competiției tehnice studențești Bosch Future Mobility Challenge. Bosch Future Mobility Challenge este o competiție tehnică internațională organizată de Centrul de Inginerie Bosch din Cluj începând cu anul 2017. Competiția se adresează echipelor de studenți (la nivel de licență sau masterat) interesați să dezvolte algoritmi de conducere autonomă pentru vehicule la scara 1:10. În fiecare an, după aproximativ 6 luni de muncă intensă, cele mai bune echipe își testează algoritmii în finala competiței de la Cluj-Napoca, iar anul acesta, datorită contextului actual generat de pandemia globală, calificările și finala competiției s-au derulat online. Pentru ediția actuală, s-au înscris în totalitate 42 de echipe din 5 țări. După rundele eliminatorii, 18 echipe din România, Moldova, Bulgaria și Ungaria au fost invitate să participe la etapa de calificări din 16 octombrie. Finala competiției a avut loc în data de 18 octombrie, tot online, unde cele 10 echipe finaliste au concurat pentru premiile ediției, în valoare totală de 9000 de euro. Locul I și premiul de 4.500 de euro au fost câștigate de echipa „Back on Track” de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, locul al II-lea și premiul de 3000 euro de echipa „The Pelicans” de la Universitatea Politehnică din București, iar locul al III-lea și premiul de 1500 euro au fost adjudecate de echipa „4Team” de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Soluțiile inteligente dezvoltate de către studenți pentru machetele de mașini la scara 1:10 au fost supuse unor provocări tehnice precum detectarea semnelor de circulație (prioritate, parcare, stop, trecere pietoni), obstacolelor statice (un alt vehicul oprit pe bandă) și dinamice (pieton în mișcare), dar și efectuarea de manevre corespunzătoare acestor indicatori (acordarea de prioritate, urcarea pe rampă, ocolirea obstacolelor, oprirea la culoarea roșie a semaforului sau efectuarea manevrelor de parcare, etc.). Datorită formatului digital al competiției, soluțiile studenților au fost adaptate la o nouă arhitectură pentru sistemul GPS, bazat pe informații video.

Echipa de jurați a fost compusă din Prof. Dr. Ing. Sergiu Nedevschi (Universitatea Technică din Cluj-Napoca), Prof. Dr. Anca Andreica (Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca), Frank Wolf (directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj) și Cătălin Golban (șeful departamentului de sisteme video la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj) . Membrii juriului s-au declarat impresionați nu doar de know-how-ul tehnic al studenților, ci și de entuziasmul și perseverența lor de a continua să lucreze la proiectele lor în ciuda acestui context de nesiguranță, schimbări neașteptate, cu distanțarea socială care îngreunează munca în echipă și probabil cea mai dificilă dintre toate, participarea online la finala concursului.

„Mă bucur să văd că acești tineri nu și-au pierdut entuziasmul de a lucra în acest context nefavorabil pentru munca în echipă, și au reușit să ne surprindă cu soluții tehnice inedite și prezentări bine structurate. Performanța și entuziasmul lor ne confirmă că, în ciuda tuturor incertitudinilor și schimbărilor pe care le-am trăit cu toții în ultima vreme, pasiunea noastră pentru a construi un viitor mai bun ne motivează și ne ajută să depășim orice obstacol. Felicitări echipelor câștigătoare, și felicitări tuturor studenților care au fost perseverenți și și-au găsit motivația pentru a-și urma pasiunea în aceste vremuri dificile.”, a declarat Frank Wolf, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj și membru al juriului tehnic.

Bosch deschide înscrierile la ediția din 2021

În paralel cu pregătirile pentru finala ediției actuale, echipa organizatorică a competiției din cadrul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj a lansat și înscrierile pentru ediția din anul viitor. În 2021, pe lângă circulația în trafic urban cu treceri de pieton și semafoare, evitarea obstacolelor statice și a parcării - cerințe clasice deja în această competiție, vor fi introduse și alte provocări tehnice precum noi situații de trafic cum sunt circulația pe autostrăzi și drumuri naționale. O altă schimbare o constituie introducerea unui nou premiu în valoare de 1000 euro pentru o echipa finalistă, la prima participare. Restul premiilor rămân identice cu cele ale ediției actuale. Înscrierile se fac până în 8 noiembrie 2020 pe pagina de web dedicată competiției: www.boschfuturemobility.com

„În ciuda tuturor provocărilor pe care le-am întâmpinat datorită pandemiei globale de Coronavirus, concursul de anul acesta a fost unul de succes. Mulțumim tuturor studenților pentru efortul enorm și perseverența de a ajunge în etapa finală a competiției și felicitări pentru rezultatele extraordinare. Sunt convins că anul viitor vom reuși să avem o competiție și mai complexă, plină de noi provocări, de aceea îi îndemn pe toți studenții pasionați de dezvoltarea algoritmilor și software pentru conducerea autonomă să se înscrie la ediția următoare a Bosch Future Mobility Challenge. Înscrierile sunt deschise până în 8 noiembrie și așteptăm atât echipe noi, cât și echipele care au participat deja în anii precedenți.”, a concluzionat Ionuț Muntean, manager de proiect pentru Bosch Future Mobility Challenge.

Despre Centrul de Inginerie Bosch din Cluj

Centrul de Inginerie Bosch din Cluj acordă o importanță deosebită inovării continue şi lucrează la proiecte de tehnologie de ultimă generație. Având o colaborare strânsă cu alte centre de cercetare şi dezvoltare din rețeaua globală Bosch, dar și cu fabrica locală din Jucu, inginerii din Cluj dezvoltă produse cu competențe înalte în software, hardware, ingineria fiabilității şi mecanică. Tehnologia pentru conducerea autonomă, conectată, Internetul lucrurilor, industria conectată (Industria 4.0) şi vehiculele electrice, sunt doar câteva exemple din portofoliul de inginerie Bosch din Cluj.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 25 de ani şi numără peste 8.000 de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2019, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 436 milioane de euro pe piaţa din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,4 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Mai multe informaţii pe www.bosch.ro.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 400.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2019). Compania a generat vânzări de 77,7 miliarde de euro în 2019. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Lider în IoT, Bosch oferă soluţii inovatoare pentru case inteligente, Industrie 4.0 și mobilitate conectată. Bosch urmărește o viziunea unei mobilitățisustenabile și sigure. Compania îşi foloseşte expertiza în tehnologia de senzori, software şi servicii, precum şi propriul cloud IoT, pentru a oferi clienţilor soluţii conectate integrate dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată, prin intermediul produselor și soluțiilor care ori conțin inteligență artificială (IA), ori au fost dezvoltate sau fabricate cu ajutorul ei. Bosch sporeşte calitatea vieţii la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare şi care stârnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viaţă.” Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, reţeaua globală de producţie şi vânzări Bosch acoperă aproape toate ţările din lume. Baza pentru viitoarea creştere a companiei este puterea sa inovatoare. Compania Bosch are aproape 72.600 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare, în cele aproximativ 126 locaţii din lume, precum și aproximativ 30.000 de ingineri software.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com, www.iot.bosch.com,

www.bosch-press.com, www.twitter.com/BoschPresse.

Descarcă comunicatul de presă

Caută cuvânt cheie