Stuttgart, Germania – În ciuda contextului economic dificil din industria auto, Grupul Bosch și-a menținut în 2019 volumul ridicat de vânzări din anul precedent. Conform datelor preliminare, furnizorul de tehnologie și servicii a generat vânzări în valoare de 77,9 miliarde de euro anul trecut. Aceasta înseamnă venituri echivalente cu cele din anul anterior. Totuși, luând în considerare ajustările în funcție de cursul de schimb valutar, veniturile au scăzut cu 1,1 procente. Prezentând cifrele preliminare, Dr. Volkmar Denner, președintele consiliului de administrație al Robert Bosch GmbH, a spus: „O economie slabă și declinul puternic al producției auto și-au pus amprenta și asupra companiei Bosch. Având în vedere provocările actuale, portofoliul diversificat al companiei are un efect stabilizator, care ne ajută atât să ne extindem activitățile curente, cât și să explorăm noi oportunități. În ciuda situației economice dificile, continuăm să investim în domenii importante de creștere”. Doar în acest an, Bosch plănuiește să investească peste un miliard de euro în mobilitatea electrificată, automatizată și conectată a viitorului. „În calitate de lider în inovație, contribuim la tranziția către mobilitatea alternativă și profităm de oportunitățile care ni se arată”, a declarat Denner.
Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 25 de ani şi numără peste 8.000 de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2019, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 436 milioane de euro pe piaţa din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,4 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.
Mai multe informaţii pe www.bosch.ro.
Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 400.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2019). Compania a generat vânzări de 77,7 miliarde de euro în 2019. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Lider în IoT, Bosch oferă soluţii inovatoare pentru case inteligente, Industrie 4.0 și mobilitate conectată. Bosch urmărește o viziunea unei mobilitățisustenabile și sigure. Compania îşi foloseşte expertiza în tehnologia de senzori, software şi servicii, precum şi propriul cloud IoT, pentru a oferi clienţilor soluţii conectate integrate dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată, prin intermediul produselor și soluțiilor care ori conțin inteligență artificială (IA), ori au fost dezvoltate sau fabricate cu ajutorul ei. Bosch sporeşte calitatea vieţii la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare şi care stârnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viaţă.” Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, reţeaua globală de producţie şi vânzări Bosch acoperă aproape toate ţările din lume. Baza pentru viitoarea creştere a companiei este puterea sa inovatoare. Compania Bosch are aproape 72.600 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare, în cele aproximativ 126 locaţii din lume, precum și aproximativ 30.000 de ingineri software.
Pentru mai multe informaţii, accesaţi paginile de internet www.bosch.com, www.iot.bosch.com,